Nu știu alții cum au început 2018, dar noi am început anul cu niște mâncărimi de tălpi. Încă de la prima întâlnire a acestui an am început să ne gândim pe unde să mai mergem la țară. După o dezbatere intensă am ales un loc în care unii dintre noi mai fuseseră și de unde plecaseră cu amintiri frumoase: satul Peștera din județul Brașov. Colega noastră Cristina P, creierul din spatele multor experiențe frumoase, s-a documentat temeinic și a pus totul la punct pentru această a cincea călătorie la țară a grupului nostru.

Așa că pe la mijloc de februarie ne-am făcut bagajele și am pornit spre Casa Folea, acoperișul sub care aveam să stăm pentru o noapte. Am ajuns acolo destul de devreme, nerăbdători să luăm zona la pas. Am dat jos rucsacii și ne-am întins la un prânz de la pachet, admirând totodată frumosul loc în care ajunseserăm. Casa Folea e un loc încărcat de istorie, fiind cea mai veche cabană turistică atestată documentar în România. Are o capacitate totală de 32 de locuri, băi cu duș, energie electrică, dar mai ales niște gazde foarte faine – nea’ Vică Folea ne-a întâmpinat cu zâmbetul său larg binecunoscut. Locuiește aici de când s-a născut și și-a dedicat viața oaspeților care-i calcă mereu pragul.

După masă am pornit la drum prin zonă, minunându-ne de aceste locuri aflate parcă deasupra lumii. Am avut parte de multă zăpadă, dar și soare care ne mângâia din când în când. Am urcat și-am coborât dealuri, trecând pe lângă casele tradiționale din zonă. Pe de o parte ne-a bucurat frumusețea lor simplă, dar pe de altă parte ne-a întristat că erau pustii. Case făcute de mâna omului harnic în care au crescut copii și nepoți stau acum părăsite sub greutatea timpului. E mare păcat de aceste case care ar avea să spună povești și n-au cui.

Ne-am întors la cabană pe un alt drum realizând un circuit prin satul Peștera, acest loc minunat aflat atât de aproape de oraș, dar parcă ascuns printre dealuri. Ne-am întâlnit pe traseu cu un grup de oameni veniți la Mânăstirea Sfânta Treime, un lăcaș construit în 2007 pe pământul donat de o localnică. Ne-am bucurat să vedem oameni care lasă mașinile și vin pe jos să vadă locuri frumoase, dar și să aflăm despre oameni care-și iubesc comunitatea atât de mult încât îi donează munca lor de-o viață.

Seara ne-am delectat cu o cină gustoasă pregătită special pentru noi de cei de la Casa Folea. Am stat la vin și povești după care ne-am retras prin camere pentru un somn strașnic cu care doar la munte te poți întâlni. Dar până să adormim am avut parte și de un mic incident destul de comic. La un moment dat pe holul de la etaj, unde eram noi cazați, au venit un el și-o ea ca să fumeze. Da, în interior, pe holul altora. Abia apucasem să simțim mirosul de fum pătrunzând în camere când justițiarul nostru de serviciu, Ioan C, a ieșit din cameră și a făcut ceea ce noi probabil că n-am fi îndrăznit: a rezolvat problema furtunos, definitiv și irevocabil. Altă metodă de a elimina nesimțirea nu există.

În dimineața următoare am servit un mic dejun copios preparat tot la Casa Folea și ne-am pus pe făcut bagaje. Ne-am despărțit cu greu de locul acela care ne plăcuse atât de mult, dar am pornit cu voie bună la drum. Ne aștepta partea a doua a excursiei noastre: o călătorie prin județul Argeș, în comuna Corbi. Aranjasem acolo să vedem câteva locuri din zonă și să luăm masa la niște localnici.

Drumul de mașină prin Argeș a fost groaznic. E ironic că există în zonă, exploatare de calcar (ingredient principal al cimentului), dar drumurile din imediata vecinătate arată absolut groaznic. Am înaintat cu greu către destinația noastră, dar entuziasmați de ce urma să vedem. Ne-am întâlnit la primăria din Corbi cu Loredana, ghidul nostru, recomandată de prietenii de la Antreprenorești. Loredana e foarte implicată în tot felul de proiecte care vizează zona și ne-a fost o călăuză foarte bună. Corbi este un loc special atât prin îmbinarea culturilor musceleană și cea transilvăneană de la Jina Sibiului, adusă de familiile care au trecut Carpații și s-au așezat pe meleagurile pe care se ridică azi comuna.

La Corbi, Facebook

Am mers mai întâi la schitul Corbii de Piatră, cea mai veche mânăstire rupestră din țara noastră. Este un locaș săpat direct într-un perete masiv de stâncă, înalt de 30 de metri. Am urcat pe scările din stânga așezării ca să vedem peisajul și am rămas impresionați. Ne-am propus să revenim cu corturile odată aici. Loredana ne-a dus și la căsuța binecunoscută de lângă ansamblul rupestru, în curtea „mamei Uța” (Maria Vlădescu). Din păcate pe mama Uța n-am mai apucat să o cunoaștem, a murit la începutul anului 2014, însă curtea ei a rămas dovadă a unei vieți curate, simple și deschise. Puteți citi mai multe despre ea aici sau aici.

De aici am plecat să vedem căsuța de lut restaurată de Alex Cioabă, ascunsă undeva între dealuri. Postasem despre ea pe pagina noastră de Facebook și eram foarte nerăbdători să o vedem în realitate. Alex, care și are o afacere în domeniul construcțiilor, a făcut o treabă foarte bună refăcând și arătând lumii căsuța asta mică de lut care poate acomoda chiar 3 persoane.

După tot acest drum trebuie să recunoaștem că ni se cam făcuse foame. Vorbisem cu Loredana să aibă grijă de noi în privința asta, așa că am pornit grabnic spre casa ei. Acolo am mâncat o masă ca la mama acasă, mâncare făcută cu dragoste în gospodărie. Foamea noastră s-a potrivit perfect cu masa îmbelșugată așa de bine că n-am mai avut timp nici măcar să o pozăm. Ne-am zis că mâncarea e pentru mâncat, nu pentru pozat, și așa a rămas. După masă am stat la povești cu Loredana și mama ei, care încă mai lucrează ii și obiecte tradiționale. Ne-a arătat câte ceva din „portofoliu” și chiar am cumpărat câteva articole.

Mărturisim că ne-am despărțit cu greu de casa Loredanei. Chiar am renunțat la vizita la Muzeul Golești pentru a mai rămâne puțin în preajma poveștilor ei. Am re-făcut cunoștință cu adevărata ospitalitate românească și am simțit că acolo este ceva special. Acolo este România și așa arată România.

Cu absolută siguranță o să ne reîntoarcem la Casa Folea și în comuna Corbi. Ne-au plăcut mult locurile cu care mulți dintre noi am făcut cunoștință și ne-am propus să le arătăm și altora în incursiunile noastre la țară. Dacă vrei să vii și tu cu noi data viitoare dă-ne de veste aici în comentarii sau pe Facebook. A, încă ceva: miercurea următoare, pe 14 martie, organizăm în București un atelier de cusut motive tradiționale, poate vii să ne cunoști. Mai ales că e o întâlnire oficială, OȚ împlinește un an de existență 🙂