Am călătorit până acum în sate din Prahova, Giurgiu și Ilfov, iar prin august a venit timpul să mai facem o expediție. Claudiu și Luminița ne-au promis că ne vor duce la ei la țară, într-o comună din județul Buzău. Așa că într-o vineri seară călduroasă de august am pornit către Lopătari să facem cunoștință cu satele din zona de munte a județului Buzău.

În zorii zilei de sâmbătă ne-am trezit curioși și entuziaști și am deschis geamurile cabanei. Am descoperit că suntem pe un vârf de deal. Cât cuprindeam cu privirea zăream păduri semețe și rotunjirile altor dealuri, tocmai bune de explorat. Aici, în zona Subcarpaților de Curbură, vrăjiți de magia locurilor, oamenii și-au răsfirat căsuțele pe coline, în sate de poveste, precum Ploștina și Plaiul Nucului, locurile prin care aveam să ajungem în această expediție. Ne regăseam din nou, oameni de la țară, într-un loc tare fain: cabana lui nea’ Gheorghe, din satul Brătilești, județul Buzău. Am avut mare noroc cu locația, căci nea’ Gheorghe închiriază numai la prieteni, precum ghizii excursiei noastre: Claudiu și Luminița.

Am început cu explorarea grădinii, savurând bătaia vântului printre frunzele de nuc, într-un prim loc fantastic: un popas în copac! Conduși de Luminița, de loc din Ploștina, pornim în cercetare, la ora strângerii de fân. Urcăm agale pe colina din spatele cabanei, cu voie bună și mici popasuri la o umbră de vorbă. Pe nesimțite, mai repede decât ne așteptam, ajungem pe vârful Ivănețu (1191m).

Ce poate să fie mai antrenant decât descoperirea de locuri noi și fantastice la fiecare pas? Așa ni s-au destăinuit nouă ținuturile Buzăului, arătându-ne câte ceva din ce au ele mai frumos. Am avut parte de căsuțe vechi, care purtau încă semnele locuirii, de țărani ce se veseleau strângând fân și de păduri care ne primeau cu crengile deschise. Nu am vrut să fim mai prejos și am cinstit și noi un fag secular, înconjurându-l cu o horă. Claudiu ne trezește din când în când din reverie, povestindu-ne despre zonă. Acum ne arată în zare vârful Penteleu (1772m) care domnește precum o piramidă, peste vârfurile din jur. Aflăm că există și un traseu marcat către el, ce pornește de undeva de la cantonul Cernatu și continuă prin păduri, pe lângă stâni și prin pășuni. Un traseu numai bun de umblat teleleu prin Penteleu 🙂

Prânzul îl savuram cu o priveliște pe cinste de pe o stâncă mai presus de toate. Din locul numit Pietricica putem admira în voie Valea Slănicului și Ploștina, satul Luminiței. Ascultăm amintiri dintr-o copilărie fericită, în acest ținut de poveste, și ne lăsăm purtați pe aripile păsărilor care plonjează în voie peste peisajele ce se dezvăluie în fața noastră.

Cu greu ne urnim și lăsăm în spate Pietricica, îndreptându-ne spre un bolovan gigantic care se ridică pur și simplu din pământ: Piatra Mortatului. Aflăm că numele vine dintr-o legendă a satului, care spune că o fată din partea locului ar fi fost obligată să se mărite cu un băiat pe care nu-l iubea. Prin urmare, ea s-ar fi ascuns în acest loc unde și-ar fi aflat moartea – de aici și numele de Mortatului. Am poposit și noi aici la umbră, unde o parte dintre noi am și ațipit, visând la basme cu zmei și domnițe ascunde în castele de cleștar.

După o binemeritată pauză pornim la vale spre satul Ploștina. Casele de la marginea satului ne întâmpină primitoare. Avem parte de prune, căprițe și… o mulțime de troițe. Acestea sunt construite mai ales la răscruce de drumuri pentru a-l întâmpina pe călător și a-l călăuzi pe drumul cel bun. În județul Buzău există o mare diversitate de astfel de troițe, din lemn sau piatră. Multe se găsesc sub forma unui adăpost care-ți poate fi de mare folos dacă te prinde ploaia prin aceste locuri. Ne-am adus aminte de ploaia care ne-a prins în prima noastră călătorie prin sate prahovene, despre care puteți citi aici. Troițele buzoiene sunt împodobite frumos de către oamenii de prin aceste locuri și au trecute pe ele numele unor săteni care au trăit aici în vremuri de demult.

După aceste locuri fantastice continuăm povestea cu oameni fantastici. Trecem pe la bunica lui Claudiu, care ne primește cu gogoși calde și țuică. Le savurăm în grădină printre căprițe năstrușnice, cățărate în copaci. Stăm aici timp îndelungat, e așa de bine că nu ne mai vine să plecăm. Soarele ne dă de știre că-i pe cale să se odihnească, așa că ne hotărâm să pornim spre cabana noastră.

Urcăm dealuri, coborâm văi nemarcate și îl urmăm pe Claudiu pe coclauri complet necunoscute, doar de el bătute. Ne întâmpină neașteptat o serie de cascade săpate în stâncă pe care le botezăm “cascadele cubiste de la Buzău” din cauza formei pietrelor masive peste care se întind. Apoi totul se scaldă într-un apus roșu peste o turmă de oi, ca într-un tablou de Grigorescu. Ajungem la cabană odată cu lăsarea serii, cu sufletul plin de cele văzute și un pic obosiți de atâta umblat.

A doua zi ne găsește pe drumul de întoarcere către București. Planificăm și două popasuri așa încât să ne mai bucurăm puțin de minunățiile zonei. Primul dintre ele este lacul carstic Mocearu, aflat în apropierea satelor Plaiul Nucului și Potecu, un loc numai bun de picnic. După o oră sau două de stat aici pornim pe Valea Slănicului de Buzău în jos și ajungem la surpriza de final: muzeul Timpul Omului din Mânzălești. Doamna Cecilia Petrescu, ghidul nostru, ne transpune într-o adevărată incursiune în spațiul tradițional buzoian și în istoria locurilor. Vom relata pe larg despre această experiență într-un articol viitor.

Cam asta a fost cea de-a 9-a întâlnire a oamenilor de la țară, istorisirea noastră se termină aici. Simțim însă că am luat cu noi o parte din ținutul Buzăului, așa cum este el, surprinzător și viu, aducându-l și în aceste rânduri. Sperăm că a ajuns puțin și în inima ta, măcar cât să îți dorești să îl cunoști mai bine. Poate data viitoare vii cu noi – anunțăm călătoriile și întâlnirile pe grupul de Meetup sau pagina de Facebook.