La țară în Brebu, Prahova

Pe la mijlocul lunii Mai, atunci când primăvara explodează pe ulițe și pe dealuri, ne-am hotărât să mergem undeva la țară. Lorena ne făcuse de mai mult timp invitația de a merge la ea, în comuna Brebu, județul Prahova, așa că nu a trebuit să dezbatem prea mult destinația. Entuziasmul nostru s-a întâlnit cu inițiativa Lorenei și așa am pus la punct prima incursiune „Oameni de la țară” prin frumoasele sate românești.

Am plecat de vineri seara, cum am terminat cu muncile care ne țin pe toți vrând-nevrând legați de oraș. Până-n comuna Brebu n-am făcut prea mult, e la o aruncătură de buzdugan de București. Pe înserat am ajuns la cazarea noastră: Pensiunea Domnească, un loc absolut superb cum nu ne așteptam să fie. Aflată într-o zonă liniștită, pensiunea impresionează prin picturile de pe pereți și prin atmosfera rustică pe care o emană. Undeva în grădina din spate am dat de un adevărat rai, un spațiu foarte bine aranjat și întreținut de gazdele noastre simpatice.

După ce ne-am minunat de locul unde aveam să dormim 2 nopți, Lorena ne-a plimbat puțin prin jurul lacului Brebu. Deja se făcuse seară, iarba era udă și o ceață începea să se ivească din pământul aburind. Parcă eram într-o poveste, tot așteptam să se ivească vreun zmeu din vreun tufiș. Ajunși înapoi la pensiune ne-am întins la vorbă și chiar am încins și câteva dansuri – dar fără detalii aici, asta rămâne între noi 🙂

Sâmbătă dis de dimineață am plecat în plimbare. Ne-a luat Lorena și ne-a dus pe niște coclauri frumoase de pe care nu-ți mai venea să te întorci. Verdele crud îți intra-n suflet tot sărind garduri, pârleazuri și pe alocuri podețe peste râușoare pitorești. În Brebu oamenii parcă au cultul ordinii și al îngrijirii grădinilor, cu excepția câtorva case părăsite (simptom al ruralului românesc) nu vezi nimic dărăpănat. Drumul nostru spre satul Pietriceaua a mers lin când pe drum, când prin grădini, când prin pădure, iar noi ne zgâiam la tot pasul după căpițe, miei și flori de toate neamurile.

Odată ajunși în Pietriceaua am mers să vedem casa transformată într-un mic muzeu a Mariei Dilimoț, o femeie vrednică și în putere despre care au scris și alții. Casa arată într-adevăr ca una din povești, micuță și cochetă. Dar ce e în interiorul ei îți taie răsuflarea: o colecție impresionantă de ii și lucruri adunate de prin zonă care spun povestea satului românesc mai bine decât orice povestitor. Unele au mai mult de 100 de ani! Am stat la povești cu tanti Maria, ne-a spus multe despre familia ei și mai pe larg despre rolul omului pe lume. Am stat în grădina casei, la masa formată dintr-o piatră de moară, am mâncat de la pachet și-am băut o țuică bună cum numai în Prahova găsești.

Am continuat drumul tot prin grădini și văi, apoi pe culmi lungi care ne dezvăluiau imagini de vis. Înțelegeam și noi ce i-a împins pe oameni să vină pe aceste văi și să se stabilească aici. Să adune animale, să crească copii și să ducă spiritul satului mai departe. Tot bălăurind și admirând peisajul am simțit ploaia venind încet, dar amenințător spre noi. O ploaie ce prevestea venirea rapidă a verii. Ne-a prins pe drum, în timp ce mergeam spre cazarea noastră. Ne-am adăpostit în garajul unui localnic fix când a venit ropotul energic și-am mai ieșit când s-a oprit brusc, așa cum și începuse.

După atâta umblătură ni se cam făcuse foame, iar Lorena ne promisese că ne va duce într-un loc fain tare. Și fain a fost, am mers la Toscano, în Câmpina. Nu e neapărat cu specific românesc sau țărănesc, dar e un loc de unde poți admira în voie împrejurimile și unde poți mânca bine tare. După masă am mers spre Castelul Iuliei Hașdeu pe care l-am și vizitat. Apoi am mers să vedem Mânăstirea și Casa Domnească din Brebu, construite pe la 1600 de Matei Basarab. După ce am mers aici ne-am îndreptat agale către pensiunea noastră primitoare unde ne-am odihnit după o zi plină.

Duminică dimineață am avut parte de așa un soare mângâietor că ne-a luat ceva timp să ne dezlipim de grădina pensiunii. Cu toții ne-am promis că o să mai revenim aici, apoi ne-am făcut bagajele și am pornit din nou la drum. Lorena ne-a dus iarăși pe coclauri și așa am ajuns prima dată pe vârful Cucuiatu din comuna Șotrile, un loc de unde ne-am văzut înconjurați de șiruri nesfârșite de dealuri parcă proaspăt trezite în mantiile lor verzi. De aici se vede foarte fain platoul pe care se întinde frumos comuna Brebu.

După acest vârf ne-a prins foamea, așa că am făcut un scurt popas pe malul Doftanei pentru un picnic copios. Fiecare a adus ce-a avut mai bun pe-acasă, lucruri mânuite de mame, mătuși și bunici fără de care gastronomia noastră n-ar fi atât de recunoscută. Lorena s-a făcut luntre și punte și ne-a adus cașcavea din zonă, delicatesă care deja nu mai are nevoie de nicio prezentare.

După minunatul prânz am pornit către alt vârf de pe care priveliștea îți tăia pur și simplu respirația, vârful Secăria din comuna cu același nume. A fost cireașa de pe tort a excursiei noastre pe tărâmuri prahovene, unde am zăbovit până când ne-a alergat iar ploaia. De data asta nu ne-a prins, ci doar a râs puțin de noi de acolo din înaltul cerului. Tot coborând de pe vârful Secăria ne miram de cât de frumoase sunt locurile astea ale noastre și cât de binecuvântați suntem că ni s-au dăruit așa pe degeaba.

După asta Lorena ne-a adăpostit puțin la ea acasă, unde am băut un ceai bun și ne-am odihnit pe măsură. După atâtea plaiuri verzi am concluzionat că trebuie să facem asta mai des. Satul românesc este un loc atât de bogat încât nu-ți ajunge o viață să-l cunoști și admiri așa cum trebuie. Avem toată admirația pentru oamenii care au grijă de el și țin spiritul satului viu. Chiar dacă unii dintre noi am ajuns să îmbrățișăm orașul cu bunele și relele lui, e important să revenim aici unde e inima noastră, la sat. Să aducem și pe alții la sat, așa cum a făcut Lorena cu noi, căreia îi mulțumim că ne-a oferit momente atât de frumoase într-o călătorie care o să ne rămână în suflet tot anul ăsta și mai departe de el.

Oameni de la țară este o inițiativă care își propune să îi adune la un loc pe cei care au o strânsă legătură cu satul românesc. Suntem mereu în căutare de sate pitorești și locuri mai puțin cunoscute. Dacă vrei să ne duci la tine la țară sau să vii și tu cu noi în următoarele incursiuni prin satele României suntem aici, la un email distanță. Scrie-ne la echipa@oamenidelatara.ro sau dă-ne de veste pe pagina de Facebook.