Joia trecută a avut loc prima noastră întâlnire față-n față. Ne-am întâlnit la La Plăcinte și am discutat despre locurile din care provenea fiecare dintre noi. Am fost o mână de oameni cu idei diferite vizavi de satul românesc, dar cu aceeași dorință comună de a ne implica mai mult în a-i cunoaște specificul și a participa la salvarea a ceea ce mai poate fi salvat din el.

Alexandra ne-a vorbit despre o serie de tabere pe care vrea să le organizeze undeva în mediul rural, Adrian ne-a povestit despre satul bunicilor lui din Teleorman, Eli ne-a invitat la cules de vie la Padina – Buzău, Lorena ne-a promis că ne plimbă prin zona Văii Doftanei, Alexandra D. ne-a mai adus cu picioarele pe pământ cu nițel scepticism foarte binevenit, **Andrei **și **Sînziana **au venit cu propuneri pentru trasee de biciclete, **Cristina **s-a arătat interesată de călătoriile prin sate, **Anca **ne-a făcut extrem de curioși despre gastronomia bazată pe ardei din Dăbuleni (trebuie musai testată!), **Adina **ne-a făcut cunoștință cu ONG-ul ei prin care vrea să scoată la iveală locuri frumoase de la țară. Au fost mult mai multe povești, prea multe ca să le pot enumera aici. Am aflat de alte inițiative benefice pentru satele românești pe care le vom promova în viitorul apropiat aici pe pagină.

Ce urmează?

  • avem un grup de Facebook public unde vom posta despre alte inițiative sau articole despre satul românesc și rural în general
  • planificăm prima incursiune a grupului în ruralul românesc, **Lorena **va fi prima noastră gazdă 🙂
  • vom programa următoarea întâlnire în București în 3-4 săptămâni pe grupul de Meetup
  • vom lucra puțin la site pentru a ne pregăti de publicarea conținutului cu care ne vom întoarce din călătoriile de la țară

Ce poți face tu?

  • Vino la întâlnirile organizate pe Meetup pentru a cunoaște oameni pasionați, energici și puși pe treabă
  • Urmărește-ne pe Facebook și redistribuie ceea ce promovăm acolo zilnic: oameni faini și proiecte de succes din ruralul românesc
  • Dă-ne de veste despre alte inițiative despre care ai aflat și noi nu știm. Intră în grupul de pe Facebook sau trimite-ne un email la echipa@oamenidelatara.ro.

Eu rămân foarte entuziasmat de acest proiect și cred în continuare că are toate șansele să se concretizeze în ceva ce va veni în sprijinul satului românesc. Primele întâlniri vor ajuta la formarea unei mici comunități care poate crește organic și care-și poate găsi un drum către acea dorință comună: lucruri mici pentru o cauză mare. Fie că promovăm locuri faine de la țară, fie că îi ajutăm pe oamenii de acolo să realizeze ceva, fie că facem schimb de cunoștințe utile fiecăruia în propriul proiect, prin toate lucrurile astea punem o piatră de temelie pentru dezvoltarea a ceva mai bun pentru locurile care ne sunt atât de dragi.

O comunitate puternică, cu valori comune, poate muta munții din loc sau măcar poate zgudui o inerție care ne ține pe loc. Eu cred în asta și vă invit și pe voi să credeți :)