Prin satele românești de pe Valea Cernei
S-a mai scris despre satele izolate din Valea Cernei, Ineleț și Scărișoara, sate în care timpul pare că stă în loc și spre care nu există drum de acces auto. Ei bine, zilele trecute au purtat un om de la țară pe tărâmul satelor izolate de pe Valea Cernei. Am urcat acolo, „sus”, plină de curiozitate și întrebări. În lumea de „jos”, lumea noastră, ne întrebăm adesea: ce îi face pe oamenii de aici să îndure singurătatea, greutățile şi asprimea naturii, într-un loc departe de civilizație?
Răspunsul este greu de găsit chiar şi pentru ei. Ce putem face este să mergem, să vedem, să privim, să îi cunoaștem. Așadar pornim agale cu gândul să urcăm pe drumul „din spate”, drum ce pornește de la km 16 din Băile Herculane spre Baia de Aramă şi este marcat cu punct albastru.
După câteva minute de urcuş întâlnim deja un pesiaj idilic cu poieniţe ca din poveşti şi oameni la coasă. Nu apucăm să admirăm bine peisajul când ne apare în faţă o turmă de căpriţe şi o fetiţă drăgălașă care le îngrijește.
– Hei, cum te cheamă?, o întreb eu, oferindu-i o ciocolată. Mi se răspunde cu timiditatea oamenilor cu foarte mult bun-simţ:
– Niculina…
Niculina se codeşte să ia ciocolata, iar eu mă codesc să îi fac poze. Nu este obişnuită să primească daruri. În cele din urmă o ia şi o zbugheşte după căpriţe.
Noi continuăm cu drumul în urcuș domol. Trecem de o poartă de lemn care pare că desparte cele două lumi. Intrăm deja în lumea unde timpul stă în loc, codrii sunt aceiași de secole și totul neschimbat.
Traseul este acum marcat tricolor. Traiul oamenilor de aici pare o foarte bună definiţie pentru patriotism.
Drumul ne duce printre livezi şi căsuţe răsfirate. Oamenii sunt curioşi şi zâmbitori dar greu de găsit acasă. Este vineri, sunt la muncă, la strâns fân sau la grădina. Fără roadele pământului nu poți supravieţui aici. Curţile sunt deschise peste tot şi sufletele oamenilor de asemenea:
Priveliştea de pe culmea dealului este absolut impresionantă. Zărim vis-a-vis creastă pietroasă a Munților Mehedinți, sora mai tânără a Pietrei Craiului, ceva mai împădurită.
De ce stau aici? De ce nu coboară? Poate că, spre deosebire de noi, vor să se bucure mereu de locurile astea, nu doar în vacanță. Poate oamenii de aici au înţeles despre traiul simplu dar împlinit ceva ce nouă ne scapă. Poate s-au îndrăgostit de locuri si de privelişte şi deja face parte din ei.
Cum să laşi în urmă ceva ce face parte din tine? Nu ar însemna oare că te laşi şi pe tine în urmă?
Soarele cobora domol şi noi coboram pe scările din lemn, care au cunoscut pe mulţi dintre cei ”izolaţi” în satele de pe Valea Cernei. Mergem înapoi la agitaţie. Coborâm în lumea care face parte din noi.
Sunt multe de spus despre aceste sate, dar sunt și mai multe de văzut și simțit dacă ajungi aici. Nici n-am plecat bine că deja îmi doream să revin cu prima ocazie. Nimic nu descrie mai bine misiunea noastră, a Oameni de la țară, decât dorința de a reveni în mijlocul satului românesc cu alți doritori care care să simtă ceea ce eu am simțit acolo, în Ineleț și Scărișoara.
Te aşteptăm cu drag să ni te alături în incursiunile noastre în lumea satului românesc sau la întâlnirile pe care le organizăm regulat în București. Dacă ești prea departe de noi, ne poți urmări pe Facebook. Sau ține ochii aici pe blog unde o să mai publicăm povești din călătoriile noastre.