Aseară ne-am strâns la Clubul Țăranului să mai povestim despre satul românesc. A fost a 12-a întâlnire, ne-am mirat și noi când a trecut timpul așa repede de am ajuns la acest număr. Parcă mai ieri ne vedeam pentru prima dată, când fiecare nu știam nimic despre ceilalți.

Am stat de vorbă cu Angie și Vicențiu, care au venit pentru prima dată la întâlnirile noastre. Ne-au povestit despre casa pe care s-au apucat să o recondiționeze într-un sat de lângă Galați, despre momentele frumoase, dar și despre cele mai puțin plăcute. Alina S a venit și ea pentru prima dată, sperăm că i-a plăcut să dezbată cu noi un subiect atât de incert și sensibil precum viitorul satului românesc. Am mai povestit despre planurile fiecăruia de Ziua Națională și despre evenimentul care se desfășoară atunci la Muzeul Țăranului, Descoperă România cu Peter Hurley. O parte din noi o să participăm, o să revenim și vă povestim și vouă cum a fost.

Ne îndreptăm agale către finalul acestui an și spre ultima întâlnire a lui, care va avea loc pe 14 decembrie. Dacă tot ce ai văzut pe aici pe la noi ți-a stârnit interesul te așteptăm și pe tine alături de noi. Cadrul este relaxat, oamenii prietenoși și glumeți – ce motive ai avea să nu vii? 🙂

Cum a fost la întâlnirea 12
Etichetat pe:    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.