Oameni de la țară

Punct și de la capăt

2018-08-02T00:00:00+00:00

A trecut aproape un an și jumătate de la prima întâlnire a „oamenilor de la țară”. Inițiativa a pornit pentru a strânge laolaltă oameni provenind din zone rurale sau care au o legătură specială cu un sat de la noi; oameni care își doresc să facă ceva mai concret pentru locul lor de la țară.

În tot acest timp am experimentat diferite activități de promovare a inițiativelor rurale de diverse feluri și am cunoscut oameni foarte faini. Pentru că am strâns o mică audiență în jurul proiectului, ne-am propus să trecem la nivelul următor și să ne canalizăm eforturile mai precis.

Ce s-a întâmplat în acest an și jumătate:

Am format o mică echipă care s-a ocupat constant de proiect, și care și-a extins colaborarea chiar și dincolo de acesta;
Am organizat 11 întâlniri în București, la care au fost invitați toți cei ce rezonau cu ideea proiectului sau care erau doar curioși să vadă despre ce este vorba;
Am cunoscut zeci de persoane, din medii diverse, unele dintre ele implicate în proiecte asemănătoare, iar altele care chiar au făcut pasul mutării la țară;
Am organizat cum ne-am priceput mai bine 5 călătorii în zone pitorești din țară, care mai de care mai frumoase și mai pline de povești, încercând astfel să susținem comunitățile locale vizitându-le și promovându-le;
Am construit și întreținut acest site unde am documentat toată activitatea noastră;
Am fost activi pe cele mai populare canale de socializare, sub propria marcă: Facebook, Meetup, Instagram, Twiter sau YouTube;
Am încercat să agregăm pe toate canalele povești despre oameni frumoși, inițiative cu care am rezonat sau evenimente pe care le-am considerat de interes pentru profilul OȚ;
Am strâns și împărtășit zeci de idei și gânduri despre posibile proiecte în care OȚ s-ar putea implica;
Ca echipă, am avut momente bune sau mai puțin bune; am socializat, am râs mult, am călătorit împreună, am băut vin și am mâncat împreună, am dansat și ne-am susținut unii pe alții.

Ce vrem să facem de-acum înainte:

Avem în minte de ceva timp o idee pe care am vrea să o explorăm mai mult și mai pe-ndelete: un podcast. Un fel de emisiune audio cu și despre oameni de la țară. Tot efortul echipei se va canaliza spre realizarea acestui proiect care își propune să aducă în prim-plan viața și munca unor oameni de la țară, sau a unor persoane care au sau au avut un impact considerabil asupra unei comunități rurale. Ne propunem să discutăm cu ei și să descoperim ce fel de conținut putem crea împreună..

Toate detaliile despre această nouă direcție vor apărea pe site-ul nostru la momentul potrivit, iar canalele cu care ne-am obișnuit până acum audiența vor veni în sprijinul acestei noi inițiative.

Până atunci rămâneți aproape, ne reauzim foarte curând. La propriu 🙂

Născuți la țară

2018-06-14T00:00:00+00:00

Elena Văduva este asistent de producție la podcastul „Pe Bune” produs de Decât o Revistă. Noi am descoperit-o într-un episod bonus, apoi am aflat că are ea însăși un fel de jurnal audio. Unul din episoade se intitulează „Născuți la țară” – bineînțeles că ne-a atras atenția și ne face plăcere să vi-l arătăm și vouă.

Elena povestește frumos despre comuna ei, dar și despre experiența ei de copil crescut la țară. Despre locurile frumoase în care a devenit om, dar și despre provocările pe care eticheta „copil de la țară” i le-a adus. Ne mănâncă tastele să vă re-povestim noi istoria comunei Lița din județul Teleorman și de ce se numește așa, dar mai bine vă lăsăm să o ascultați pe Elena. Dacă aveți experiențe similare sau dacă vă regăsiți în copilăria ei nu ezitați să ne povestiți în comentarii sau la următoarele întâlniri pe care le organizăm în București.

Cum a fost la întâlnirea 17

2018-06-12T00:00:00+00:00

Săptămâna trecută ne-am întâlnit la Grădina Eden pentru cea de-a șaptesprezecea întâlnire a grupului. Pentru că plouase cu puțin timp înainte de ora stabilită, am fost doar 4 participanți deja familiarizați cu proiectul nostru. Asta nu înseamnă că nu ne-am bucurat mult de locul în care ne-am văzut, la Eden mesele sunt amplasate sub copaci, astfel încât te simți ca într-o pădure. Nu cred că este sentiment mai plăcut decât să te afli într-o pădure proaspăt plouată, ne-am adus aminte cu toții despre astfel de experiențe din copilăria noastră.

Cristina B ne-a povestit mult despre albine și albinărit și ar fi făcut-o până dimineață dacă nu am fi oprit-o. I-am propus să descrie și aici pe site-ul nostru despre cum are grijă de albinele ei din curtea de undeva de lângă Bacău. Viața albinelor e fascinantă, modul în care ele conviețuiesc și produc mierea atât de apreciată, dar și felul prin care ele transmit mesaje celui ce are grijă de stupii lor. Aproape că am smuls o promisiune de la Cristina B că ne va duce acolo odată să ne arate pe viu, de-abia așteptăm.

Dacă ai copilărit la țară sau ai o legătură de suflet cu un sat anume te așteptăm la întâlnirile pe care le organizăm regulat în București. Sau în călătoriile la țară pe care le organizăm din când în când pentru noi, dar și pentru origine e interesat să cunoască mai mult din ruralul românesc și ce are el de oferit. Ca întotdeauna, orice gând aveți referitor la viața la țară îl puteți transmite aici în comentarii sau pe pagina noastră de Facebook.

Conacul Secuiesc de la Colțești, Alba

2018-05-30T00:00:00+00:00

Aiud – Cheile Vălișoarei – Colțești – Rîmetea – Cheile Borzești – Mânăstirea Dumbrava

Pe la începutul lunii Mai vremea absolut superbă ne-a împins spre sat, acolo unde încercăm să ajungem cât mai des. De data aceasta am ales o zonă unde în mod normal ajungem mai greu: județul Alba, la estul munților Apuseni.

Drumul de la Sibiu spre Aiud este cunoscut și bătut bine de mașini. De la Aiud însă se face stânga către o zonă mai puțin umblată spre Poiana Aiudului și, mai departe, spre Colțești și Rîmetea. Am ajuns spre seară pe drumul acesta care se strecura pe valea râului Aiud printre pomi pleznind de verde, dealuri cocoșate ca niște mamuți și raze de soare care voiau cu tot dinadinsul să-ți intre în mașină.

După Poiana Aiudului am intrat într-un peisaj de basm, trecând prin niște chei cunoscute sub denumirea „Cheile Vălișoarei” sau „Cheile Aiudului”. Dacă *peisaj de basm *vi se pare un clișeu vă arătăm dovada: un castel în toată regula din care parcă am zărit o prințesă făcându-ne cu mâna. Este vorba despre Templul Cavalerilor, fost punct de vamă al Imperiului Austro-Ungar şi cazarmă militară românească în cele două Războaie mondiale:

După aceste chei se întinde frumos o depresiune în care s-au adunat sate pitorești precum Vălișoara, Izvoarele, Colțești și Rîmetea. Ne-am oprit în Colțești la gazda noastră pentru 2 nopți: Conacul Secuiesc, un loc atât de fain cum puține am văzut pe la noi prin țară. Construit acum mai bine de 10 ani, conacul este un loc în care te poți simți ca acasă. Camerele cu mobilier pictat manual, bucatele de excepție, gazdele foarte amabile, curtea mare în care te poți retrage la umbră ca să șezi binișor și să cugeți – e greu să găsești toate astea la un loc. Nu vrem să vă încărcăm cu prea multe descrieri, ci doar să vă trezim interesul pentru acest loc. Mai multe detalii găsiți pe blogul de călătorii al Biancăi.

Am trecut și prin satul Rîmetea, care este cam așa cum auzisem: un sat vechi, bine orânduit și îngrijit, cu case una și una ce păstrează sfânt specificul locului. De aici priveliștea e absolut fascinantă, Piatra Secuiului veghind asupra locului. Există un traseu către vârful acestui deal pe care l-am lăsat pentru data următoare când vom mai ajunge aici.

În zonă am mai fost prin Cheile Borzești, un traseu ușurel printr-o pădure sălbatică. Apoi am mai trecut pe la Mânăstirea Dumbrava, aflată la vreo 55km de Alba Iulia, un loc de care o mână de oameni s-au îngrijit extraordinar de bine. Mânăstirea este recunoscută pentru centrul social care funcționează acolo:

Sub coordonarea părintelui Crişan şi cu ajutorul multor oameni sufletişti şi generoşi, s-au ridicat mai multe clădiri în imediata apropiere a mănăstirii, care a devenit în timp un centru social important. Dacă la începutul anilor 2000, părintele coordona un centru de plasament în satul natal Dumbrava, acum la mai puţin de 50 de metri de poarta mănăstirii s-a ridicat şi funcţionează Centrul Maternal „Sfânta Veronica”. De asemenea, într-o altă clădire sunt adăpostite temporar mamele care, însărcinate fiind, sau aflate cu copii mici, se confruntă cu situaţii de criză, neavând casă, său fiind alungate de la casele lor

Raiul de la Mânăstirea Dumbrava, Adevărul – septembrie 2016

Mai sunt multe de descoperit în zonă, de-abia așteptăm să revenim în zona Colțești – Rîmetea. N-am apucat să trecem pe la Cetatea Trascăului, aflată în imediata vecinătate a satului Colțești, dar cu siguranță aceasta își va face loc pe lista de locuri de văzut cu ocazii următoare. Sperăm că v-am făcut puțin curioși și că veți include aceste locuri în călătoriile voastre prin țara noastră.

Popasuri prin Buzău, recomandate de OȚ

2018-05-14T00:00:00+00:00

Cernătești – Pleșcoi – Rătești – Cislău – Chiojdu – Pleșcoi

Am ajuns zilele acestea în Buzău, în județul în care am mai organizat o ieșire anul trecut. De data asta a fost o incursiune în cerc restrâns cu membrii OȚ pentru a descoperi noi locuri. Printre picături, ne-am clătit puțin ochii cu priveliștile încântătoare din zona vestică a județului, în apropiere de orașul Buzău și vrem neapărat să facem niște recomandări.

Punctul de plecare (și eventual de întoarcere) este comuna Pleșcoi. Da, de-acolo de unde se fac cârnații și de unde vă puteți alimenta pe bunul plac direct de la sursă. Noi nu am încercat, însă magazinele producătorilor sunt bine semnalizate de-o parte și de alta a drumului.

Cernătești

La mică distanță, în comuna Cernătești, se află „Dealul cu lilieci”. Mai exact, cu *Syringa vulgaris. * Adică arbuști de liliac, nu cu liliac – mamiferul. Se pare că multă lume era indusă în eroare de această prezentare și evita locul, în ciuda faptului că indicatorul are o poză cu floarea de liliac. Locul a fost declarat arie protejată în anul 2000, însă nu este foarte promovat. Trebuie gândită foarte bine perioada în care mergeți, pentru că florile se trec repede. De la drumul principal sunt aproape 4 km de urcuș moderat; se poate urca fie la picior, fie cu mașina (care se va prăfui îngrozitor). Rezervația reprezintă, de fapt, o întindere de circa 3 hectare la limita unui versant al dealului, plină de arbuști de liliac parfumat. Vă lăsăm să vă clătiți puțin ochii…

Rătești

Faceți cale-ntoarsă spre Rătești, unde veți găsi Conacul Grigorescu, o casă nobiliară neinclusă în lista monumentelor de patrimoniu, însă reprezentativă pentru stilul arhitectural neoromânesc. Ridicat în 1930 de boierul Constantin Grigorescu, conacul a fost abandonat după cel de-al Doilea Război Mondial. Dependința conacului a fost folosită în perioada comunistă ca garaj sau loc de desfășurare a nunților locale. În 2011, conacul a fost cumpărat de soții Kirschner cu 35.000 de euro; acum clădirea este renovată și repusă în circuitul turistic ca sediu al firmei de turism gastronomic a celor doi soți.

Cislău

Continuați spre Cislău, unde vă recomandăm o oprire la herghelia de cai. Înființată în anul 1894, herghelia găzduiește în prezent peste 250 de exemplare din rasele Pursânge Englez și Gidran. Herghelia oferă, chiar și fără programare, lecții de călărie sau plimbări. Dacă sunteți interesați, puteți chiar achiziționa cai. Sau puteți doar să-i admirați.

Chiojdu

Satul Chiojdu este deosebit de pitoresc și îl recomandăm măcar pentru frumusețea de basm a locurilor. Dacă vă aflați prin zonă, opriți-vă să admirați și trovanții. Găsiți un indicator (singurul) la piciorul podului de fier, iar odată ce l-ați traversat, continuați drumul la dreapta și pe prima uliță la stânga. Veți urca ușor printre case, dând socoteală curcanilor care supraveghează atent “traficul”. La capătul uliței se deschide panorama dealului cu trovanți. Astfel de formațiuni gigant eliptice sau sferice se găsesc în mai multe zone din România. Inclusiv în județul Buzău se mai întâlnesc în zona Ulmet-Bozioru.

La următoarea vizită vom avea pe listă și conacul Casa cu Blazoane. Casa veche de peste două secole a fost renovată și redeschisă spre vizitare în 2015. Umblă vorba-n sat cum că ar fi casa care apare pe bancnota de 10 lei.

Pleșcoi

Cum spuneam, am ales această comună ca punct de plecare, dar și de întoarcere, pentru că aici am înnoptat, la Pensiunea Speranța. Curat, liniște, gazde primitoare, prețuri decente. Pășiți cu încredere!

Dacă ți-au plăcut recomandările noastre, te invităm să ne urmărești aici, pe Facebook, pe Instagram sau pe Twitterși să ni te alături într-una din ieșirile următoare.

România neîmblânzită

2018-05-07T00:00:00+00:00

Încă mai rulează pe ecranele din țară documentarul „România neîmblânzită”, realizat de o echipă de producție britanică, finanțat de un retailer francez cu subsidiare locale.

Eu l-am văzut în miezul zilei, la o oră la care mulți părinți s-au gândit, surprinzător, să-și ducă puștii la film. La un documentar, adică. Și tot surprinzător a fost faptul că puștii chiar au manifestat interes față de documentar; nu cu strigăte de mirare sau râsete nepotrivite, ci ascultând vocea lui Victor Rebengiuc și admirând imaginile. Ceea ce nu poate decât să mă bucure.

Imaginile sunt superbe, evocatoare, iar cele filmate cu drona lasă un gol în stomac în fața imensității geografiei reale. Documentarul parcurge un ciclu de viață prin toate anotimpurile, urmărind transformările și manifestările unor specii din flora și fauna locală pe durata acestui ciclu, atât în zonele de munte sau de deal, cât și în spațiul Deltei. Vezi iarba cum crește sub ochii tăi, pe ecran; vezi pupilele injectate ale ursului după ce se luptă pentru pradă cu o haită de lupi. Pe alocuri am avut impresia că mă uit la Teleenciclopedia în format HD. Acum mă gândesc că dacă documentarul ar avea versiuni 3D sau 4D, ar fi senzație!

Din punctul meu de vedere, acest documentar ar constitui o modalitate excelentă de promovare a turismului românesc, mai mult decât a putut face (sau poate va face) Ministerul Turismului vreodată. Mai ales pentru că ne scoate din niște clișee promovate cu prea multă îndârjire: dansurile și costumele populare, bucătăria locală sau mănăstirile – care într-adevăr sunt extraordinare, însă nu ne reprezintă în totalitate.

România autentică este o sumă de factori, iar geografia ei are o importanță majoră în tot ceea ce suntem noi, ca români. Nu tradițiile străvechi sau bucătăria locală au făcut munții sau cursurile de apă, ca să parafrazez o replică din documentar. Ci fix invers. Însă în ultima vreme acordăm o importanță tot mai redusă patrimoniului natural, încercând să-i minimizăm aportul și resursele prin intervenții uneori brutale, fie în scop afacerist, fie din dorința de a-l pune în valoare prin metode superficiale sau inadecvate. De multe ori natura nu are nevoie de intervenția umană pentru a exista și a se reînnoi constant. Însă fără natură și fără oxigenul pădurii, fără roadele câmpului, fără peștii apelor omul s-ar veșteji cu fiecare zi.

Mi-aș dori tare mult să se țină seama de epilogul documentarului care dă o palmă peste față fuduliei românești, după ce mai bine de o oră îl face să se simtă ca la spa în mijlocul naturii. Vă recomand să vedeți „România neîmblânzită” pe ecrane (programul aici). Apoi să mergeți să o vedeți și în realitate. Pentru că ea există pretutindeni în afara marilor orașe, trebuie doar descoperită cu răbdare, admirată în liniște, promovată cu încredere.

Cum a fost la întâlnirea 16

2018-03-17T00:00:00+00:00

În această săptămână a avut loc întâlnirea cu numărul 16 a comunității Oameni de la țară. Pentru că luna aceasta împlinim un an de când micul nostru proiect a prins rădăcini, ne-am gândit să facem ceva special. Ceva ce ne-a adus aminte de copilărie și de anii de școală de la țară. De bunicile și mamele noastre pe care le admiram ore în șir. Este vorba de cusut 🙂

Cu sprijinul Asociației Ametist am organizat un atelier de cusut motive tradiționale. Gazdele noastre nu puteau fi mai potrivite: asociația promovează activitățile care îmbunătățesc sănătatea umană și calitatea vieții, organizând ședințe de recuperare prin reflexoterapie, masaj medical, consiliere psihologică sau terapie prin artă. Cu ajutorul doamnei Eugenia și al colegei ei am petrecut câteva ore încercând să ne aducem aminte cum se cosea pe etamină sau să învățăm de la zero să facem asta. Fetele noastre au pregătit bunătăți de post, iar Cristina L chiar ne-a delectat cu un vin bun de la ea de la țară. Am rămas surprinși să descoperim câtă dexteritate are la cusut colegul nostru, Adrian M. Așteptăm cu nerăbdare să ne arate colecția lui de ii pe care cu siguranță o ascunde acasă!

La întâlnire au participat atât oameni care au fost prezenți încă de la primul eveniment de acum un an, dar și persoane noi, dornice să afle mai multe despre noi. Eu m-am bucurat mult să fim la o masă 4 oameni din comuna Lopătari, locul meu natal și una din destinațiile călătoriilor noastre de anul trecut. A fost un semn că legătura dintre oameni din aceleași locuri poate dăinui peste timp și oricâtă distanță. Am povestit despre țara fiecăruia și câte puțin despre planurile noastre de viitor. Entuziasmul a fost la ordinea zilei, sunt sigur că unii vor continua mai departe să învețe să coasă. Dacă asta se va întâmpla îi veți descoperi pe pagina noastră de Facebook 🙂

Dacă vrei și tu să participi la întâlnirile și călătoriile noastre nu sta deoparte. Suntem prietenoși și dornici să cunoaștem oameni cu drag de sat și locuri rurale. Dacă te plimbi aici pe site-ul nostru o să afli detalii despre tot ce am organizat și cum a fost de fiecare dată. Hai cu noi data viitoare!

La țară în Peștera, Brașov și Corbi, Argeș

2018-03-10T00:00:00+00:00

Nu știu alții cum au început 2018, dar noi am început anul cu niște mâncărimi de tălpi. Încă de la prima întâlnire a acestui an am început să ne gândim pe unde să mai mergem la țară. După o dezbatere intensă am ales un loc în care unii dintre noi mai fuseseră și de unde plecaseră cu amintiri frumoase: satul Peștera din județul Brașov. Colega noastră Cristina P, creierul din spatele multor experiențe frumoase, s-a documentat temeinic și a pus totul la punct pentru această a cincea călătorie la țară a grupului nostru.

Așa că pe la mijloc de februarie ne-am făcut bagajele și am pornit spre Casa Folea, acoperișul sub care aveam să stăm pentru o noapte. Am ajuns acolo destul de devreme, nerăbdători să luăm zona la pas. Am dat jos rucsacii și ne-am întins la un prânz de la pachet, admirând totodată frumosul loc în care ajunseserăm. Casa Folea e un loc încărcat de istorie, fiind cea mai veche cabană turistică atestată documentar în România. Are o capacitate totală de 32 de locuri, băi cu duș, energie electrică, dar mai ales niște gazde foarte faine – nea’ Vică Folea ne-a întâmpinat cu zâmbetul său larg binecunoscut. Locuiește aici de când s-a născut și și-a dedicat viața oaspeților care-i calcă mereu pragul.

După masă am pornit la drum prin zonă, minunându-ne de aceste locuri aflate parcă deasupra lumii. Am avut parte de multă zăpadă, dar și soare care ne mângâia din când în când. Am urcat și-am coborât dealuri, trecând pe lângă casele tradiționale din zonă. Pe de o parte ne-a bucurat frumusețea lor simplă, dar pe de altă parte ne-a întristat că erau pustii. Case făcute de mâna omului harnic în care au crescut copii și nepoți stau acum părăsite sub greutatea timpului. E mare păcat de aceste case care ar avea să spună povești și n-au cui.

Ne-am întors la cabană pe un alt drum realizând un circuit prin satul Peștera, acest loc minunat aflat atât de aproape de oraș, dar parcă ascuns printre dealuri. Ne-am întâlnit pe traseu cu un grup de oameni veniți la Mânăstirea Sfânta Treime, un lăcaș construit în 2007 pe pământul donat de o localnică. Ne-am bucurat să vedem oameni care lasă mașinile și vin pe jos să vadă locuri frumoase, dar și să aflăm despre oameni care-și iubesc comunitatea atât de mult încât îi donează munca lor de-o viață.

Seara ne-am delectat cu o cină gustoasă pregătită special pentru noi de cei de la Casa Folea. Am stat la vin și povești după care ne-am retras prin camere pentru un somn strașnic cu care doar la munte te poți întâlni. Dar până să adormim am avut parte și de un mic incident destul de comic. La un moment dat pe holul de la etaj, unde eram noi cazați, au venit un el și-o ea ca să fumeze. Da, în interior, pe holul altora. Abia apucasem să simțim mirosul de fum pătrunzând în camere când justițiarul nostru de serviciu, Ioan C, a ieșit din cameră și a făcut ceea ce noi probabil că n-am fi îndrăznit: a rezolvat problema furtunos, definitiv și irevocabil. Altă metodă de a elimina nesimțirea nu există.

În dimineața următoare am servit un mic dejun copios preparat tot la Casa Folea și ne-am pus pe făcut bagaje. Ne-am despărțit cu greu de locul acela care ne plăcuse atât de mult, dar am pornit cu voie bună la drum. Ne aștepta partea a doua a excursiei noastre: o călătorie prin județul Argeș, în comuna Corbi. Aranjasem acolo să vedem câteva locuri din zonă și să luăm masa la niște localnici.

Drumul de mașină prin Argeș a fost groaznic. E ironic că există în zonă, exploatare de calcar (ingredient principal al cimentului), dar drumurile din imediata vecinătate arată absolut groaznic. Am înaintat cu greu către destinația noastră, dar entuziasmați de ce urma să vedem. Ne-am întâlnit la primăria din Corbi cu Loredana, ghidul nostru, recomandată de prietenii de la Antreprenorești. Loredana e foarte implicată în tot felul de proiecte care vizează zona și ne-a fost o călăuză foarte bună. Corbi este un loc special atât prin îmbinarea culturilor musceleană și cea transilvăneană de la Jina Sibiului, adusă de familiile care au trecut Carpații și s-au așezat pe meleagurile pe care se ridică azi comuna.

Am mers mai întâi la schitul Corbii de Piatră, cea mai veche mânăstire rupestră din țara noastră. Este un locaș săpat direct într-un perete masiv de stâncă, înalt de 30 de metri. Am urcat pe scările din stânga așezării ca să vedem peisajul și am rămas impresionați. Ne-am propus să revenim cu corturile odată aici. Loredana ne-a dus și la căsuța binecunoscută de lângă ansamblul rupestru, în curtea „mamei Uța” (Maria Vlădescu). Din păcate pe mama Uța n-am mai apucat să o cunoaștem, a murit la începutul anului 2014, însă curtea ei a rămas dovadă a unei vieți curate, simple și deschise. Puteți citi mai multe despre ea aici sau aici.

De aici am plecat să vedem căsuța de lut restaurată de Alex Cioabă, ascunsă undeva între dealuri. Postasem despre ea pe pagina noastră de Facebook și eram foarte nerăbdători să o vedem în realitate. Alex, care și are o afacere în domeniul construcțiilor, a făcut o treabă foarte bună refăcând și arătând lumii căsuța asta mică de lut care poate acomoda chiar 3 persoane.

După tot acest drum trebuie să recunoaștem că ni se cam făcuse foame. Vorbisem cu Loredana să aibă grijă de noi în privința asta, așa că am pornit grabnic spre casa ei. Acolo am mâncat o masă ca la mama acasă, mâncare făcută cu dragoste în gospodărie. Foamea noastră s-a potrivit perfect cu masa îmbelșugată așa de bine că n-am mai avut timp nici măcar să o pozăm. Ne-am zis că mâncarea e pentru mâncat, nu pentru pozat, și așa a rămas. După masă am stat la povești cu Loredana și mama ei, care încă mai lucrează ii și obiecte tradiționale. Ne-a arătat câte ceva din „portofoliu” și chiar am cumpărat câteva articole.

Mărturisim că ne-am despărțit cu greu de casa Loredanei. Chiar am renunțat la vizita la Muzeul Golești pentru a mai rămâne puțin în preajma poveștilor ei. Am re-făcut cunoștință cu adevărata ospitalitate românească și am simțit că acolo este ceva special. Acolo este România și așa arată România.

Cu absolută siguranță o să ne reîntoarcem la Casa Folea și în comuna Corbi. Ne-au plăcut mult locurile cu care mulți dintre noi am făcut cunoștință și ne-am propus să le arătăm și altora în incursiunile noastre la țară. Dacă vrei să vii și tu cu noi data viitoare dă-ne de veste aici în comentarii sau pe Facebook. A, încă ceva: miercurea următoare, pe 14 martie, organizăm în București un atelier de cusut motive tradiționale, poate vii să ne cunoști. Mai ales că e o întâlnire oficială, OȚ împlinește un an de existență 🙂

Cum a fost la întâlnirea 14

2018-02-13T00:00:00+00:00

Pe la mijlocul lui Ianuarie a avut loc cea de-a 14-a întâlnire a grupului nostru. Ne-am văzut cu toții la Cafeneaua Lente la un vin fiert și ceva bun de mâncare. Au venit oameni familiarizați deja cu proiectul nostru, dar și oameni care au vrut să ne cunoască.

I-am cunoscut pe Gabriela și soțul ei care ne-au povestit de casa pe care au reușit să o facă undeva lângă Periș, aproape de București, dar și despre dificultățile în care au fost puşi atunci când s-a înființat un abator foarte aproape de ei. Bogdan D ne-a povestit despre țara lui de la Spineni, județul Argeș, iar încă un Bogdan ne-a povestit despre experiența lui pe diverse proiecte din zone rurale la care a participat de-a lungul anilor 🙂

Ne-am bucurat să o revedem pe Adina D, care ne-a povestit despre Asociația Sinaptica și despre proiectele faine pe care le-au început în zona Mehedințiului. Cel mai fain este „Gazde bune în case bătrâne”, un program de dezvoltare locală prin patrimoniu cultural realizat de către ei în parteneriat cu comunităţi rurale interesate să-şi folosească resursele culturale. Puteți urmări proiectul pe pagina lor de Facebook.

Am mai discutat și despre următoarea ieșire la țară pe care o vom face pe la mijlocul lui Februarie. Mergem prin satele Peștera și Măgura, în județul Brașov! Mai multe detalii pe evenimentul oficial. Mai avem foarte puține locuri, grăbiți-vă dacă vreți să mergeți cu noi la țară 🙂

Cum a fost la întâlnirea 13

2017-12-15T00:00:00+00:00

Aseară ne-am strâns la masă într-un loc foarte fain, restaurantul Vatra, pentru întâlnirea cu numărul 13. A fost ultima din acest an, am ținut să ne mai salutăm odată înaintea venirii sărbătorilor. Numărul participanților ne-a depășit așteptările, au fost mulți oameni noi care au auzit de ici, de colo despre proiectul nostru și care au fost interesați să ne cunoască și să meargă cu noi în călătorii prin satele României.

I-am cunoscut pe Monica și Ionuț, care ne-au povestit despre satul lor de suflet – Valea Dealului din Argeș. Așa am aflat și noi despre mama Monicăi, care colecționează, recondiționează și creează ii cu specificul locului. Ioan ne-a povestit despre comuna Runcu din Dâmbovița, locul lui de baștină aflat la poalele munților Leaota, unde ne-a invitat și unde abia așteptăm să ajungem. Am aflat despre cele două festivaluri care au loc anual acolo și cu care musai trebuie să facem cunoștință: Haidook și Răvășitul Oilor. Ana Maria și Ionuț ne-au făcut curioși despre satul Ciungani, un colț de rai din Hunedoara – așa cum îl promovează ei.

Ne bucură să vedem cum oameni care au mai fost la noi la întâlniri revin cu și mai multe detalii și povești despre locurile lor. Lorena ne-a tot povestit despre regiunea Valea Doftanei, unde am fost anul acesta și unde sperăm să mai ajungem din nou, iar Angie și Vicențiu deja ne-au invitat la ei în sat de Paștele lui 2018 să ne ocupăm de-un miel cum ne-om pricepe mai bine. Într-un final, sper să ne ducă și Cristina P la ea la Horia, în Ialomița, că ne tot „amenință” de ceva timp.

Ne-am delectat cu albumul „ROST – 12 hotare” al lui Răzvan Voiculescu lansat la evenimentul despre care am scris și noi aici. Iulia ne-a adus minunile de lut la care am lucrat în călătoria la Piscu făcută pe la mijloc de Octombrie, au ieșit foarte bine. Sentimentul că și propriile noastre mâini au dat un pic de formă obiectelor este absolut minunat, vă recomandăm și vouă să mergeți la Școala de la Piscu cu prima ocazie.

Următoarea întâlnire va fi la anul, prin Ianuarie. Până atunci că puteți delecta cu călătoriile descrise de noi aici pe site sau urmări pe Facebook, unde mai postăm despre oameni faini din satele noastre. Foarte curând vom publica articolul despre excursia din comuna Lopătari, județul Buzău, la care lucrăm de zor zilele astea.

Sperăm că data viitoare vă veți face curaj și voi să veniți să ne cunoaștem la întâlnirile noastre și să călătorim împreună prin țara asta frumoasă 🙂